Ce trebuie să faci atunci când se aprinde martorul de check engine și câți kilometri mai poți merge cu mașina

Martorii din bord sunt de două categorii, în funcție de gravitatea defecțiunii pe care o semnalează. Dacă martorul este de culoare roșie, trebuie să oprești cât mai repede mașina și să încerci să ajungi cât mai rapid la un service. Dacă însă este galben, atunci defecțiunea nu impune oprirea urgentă a autoturismului, dar nebăgată în seamă, ar putea provoca daune importante. Din cea de-a doua categorie face parte și martorul “Check Engine”. E bine să știi care sunt defecțiunile pe care le ar putea indica și cât poți merge cu el aprins înainte să ajungi la un mecanic. Mașini premium de închiriat la prețuri mici. Verifică oferta!

Martorul check engine se aprinde atunci când calculatorul mașinii detectează un defect. În acel moment computerul de bord înregistrează un cod de eroare. Odată ce ajungi la service, mașina va fi supusă unei diagnoze, care verifică eroarea sau erorile memorate, iar mecanicul va identifica defecțiunea. Martorul se va stinge odată cu resetarea (repararea) tuturor erorilor.

Există situații în care martorul Check Engine se aprinde după ce nu ai mai mers cu mașina o perioadă de timp. În acest caz nu e cazul să te îngrijorezi. În cele mai multe dintre situații, se va stinge după ce conduci câteva ore. E însă nevoie de o vizită la service, dacă martorul nu se stinge în interval de 4-5 ore.

DE CE SE APRINDE MARTORUL CHECK ENGINE

Există mai multe cauze care pot aprinde acest martor. Dacă e vorba de senzori, bujii, capacul de combustibil vizita la service nu e urgentă, însă în alte situații e bine să nu o amânați deloc. Mai jos aveți lista posibilelor cauze ale activării matorului Check Engine:

– sonda lambda (senzorul de oxigen) trebuie schimbată;

– bujiile sunt uzate;

– voltajul este scăzut la baterie;

– capacul de la combustibil fie nu este strâns bine, fie este defect;

– un senzor MAF s-a defectat;

– un senzor MAP s-a defectat;

– trebuie schimbat convertorul catalitic;

– este înfundată supapa EGR;

-martorul se aprinde intermitent atunci când motorul dă rateuri, din cauza că unul dintre cilindri nu funcționează cum trebuie;

– fișe întrerupte.

E INDICAT SĂ MERGI CU MARTORUL APRINS?

Așa cum spuneam, martorul de culoare galbenă nu impune oprirea urgentă a motorului. Faptul că Check Engine stă aprins în permanență nu arată neapărat că se întâmplă ceva în mod constant. Martorul va rămâne aprins chiar dacă anumite procese se produc doar din când în când. Există și posibilitatea ca după câteva zile de condus cu martorul aprins, acest semnal de avertizare să se stingă automat. Acest lucru nu înseamnă însă că problema a trecut. Întotdeauna e bine să verifici la un service autorizat. Cele mai bune prețuri de pe piață la modele BMW. Verifică lista și rezervă o mașină

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *